ciudat este cum atunci cand simt ca sunt la marginea prapastiei cineva de sus imi reda increderea si puterea de a merge mai departe.imi trebuia un pik de timp si cateva semne divine sa revin pe linia de plutire.e uimitor ce efecte poate avea stressul acumulat asupra unui om....august va fi luna mea de relaxare,am hotarat sa nu mai luam concerte decat pe litoral sau in bucuresti pt a ne bucura de vara si pt a petrece mai mult timp cu andrei.of,e greu sa fii femeie si am invatat asta in ultimii ani!
vis a vis de articolul din can can nu voi comenta f mult din respect pt mine in primul rand.tineti minte cand spuneam ca atunci cand privesc inapoi nu regret nici o decizie luata?ei bine asta se aplica si in viata mea personala.nu mi-am dorit niciodata un iubit cu bani,mi-am dorit sa mi se ofere ocazia sa muncesc si sa-i castig singura.am ales cu inima si sunt mandra ca tot ce am realizat pana acum (masina,afaceri,casa) le-am facut impreuna si alaturi de barbatul pe care il iubesc si alaturi de care muncesc cot la cot pt a ne construi o viata frumoasa!nu regret nici relatiile mele trecute pt k din ele am invatat adevarate lectii de viata ce-mi folosesc acum si ele au reprezentat drumul care trebuia parcurs pt a ma putea bucura asa cum trebuie de iubire.
am sufletul curat si constiinta impacata si asta e minunat!!!!!!!!!!!!
2 comments:
"Capacitatea de a visa e un mod inspirat de stapanire a timpului.
A canta, a castiga bani din cantat e un vis frumos al multor tineri talentati. Stiu totusi ca presiunea sociala a costului vietii face pe multi sa renunte. Stiu ca viata salbatica de adult prilejuieste usor gandul ca visele si idealurile de tinerete sunt doar niste vorbe in vant. Daca s-ar face un sondaj in randul tinerilor de 25-30 de ani si ar fi intrebati daca ce fac acum e visul lor implinit sau lucreaza pentru implinirea visului lor, nu stiu cati ar recunoaste devierea de la traseul lor glorios imaginat.
Nici eu insumi nu fac ce visam sa fac in adolescenta. Uneori ma plang, dau vina pe ceilalti, alteori dau vina pe conjunctura, alteori imi dau seama ca n-ar trebui sa existe vreo “vina”. La sfarsit, nu-mi voi da decat mie socoteala. Nu pot spune ca sunt multumit de gestionarea propriului traseu, dar...
Avem sanse nemasurate de-a porni un nou drum. Daca 30 de ani trec repede, atunci cativa ani pierduti si rataciti (ani care au trecut ca niste secunde) nu ar trebui sa descurajeze. Nu ar trebui sa creeze senzatia acelui “prea tarziu” care napadeste pe multi. Cato cel Batran s-a apucat sa invete greaca la 80 de ani, ce inseamna prea tarziu?
Costul vietii pare uneori sa monopolizeze toata energia si timpul de care dispunem.Dincolo de acest cost intervin si ceilalti din jurul tau. Ceilalti care au mult timp liber sa puna bete in roate, care sunt foarte motivati sa pastreze echilibrul mediocritatii din jur. Acum cativa ani un amic imi povestea ca in cadrul unui stagiu intr-o institutie de stat, isi petrecea programul de munca… muncind. Pana in punctul cand ceilalti i-au atras atentia ca zbaterea lui creaza imaginea contrastanta a nezbaterii lor si-ar trebui s-o lase mai moale.
Nu prea ne plac povestile de succes. Gustul publicului cultivat pentru povestile de succes trebuie privit cu prudenta. Ratingul adevarat, tirajele mari le produc caderile si decaderile. De cand se taraie prin clinici si tribunale, Britney Spears parca a devenit un personaj mai interesant, nu-i asa? Interesant, intr-un sens cioranian.
Iluzia ar fi ca umanul din noi se tradeaza in momentele vulnerabile ale caderii, insa adevaratul gust fermecator al vulnerabilitatii umane se masoara in capacitatea de-a te ridica si-a merge mai departe. Sunt alpinisti, sunt exploratori care indura conditii sub cele ale unui om sarac din lumea a treia, unde e diferenta pragului de toleranta? Absenta unui vis?
P.S Nu este exact un raspuns...este doar un post dedicat mie:)
Post a Comment