studii despre iubire

“sufletul feminin tinde să trăiască cu o singură axă atenţională, care în fiecare epocă a vieţii sale e fixată asupra unui singur lucru. Pentru a o hipnotiza sau a o face să se îndrăgostească e suficient să-i captăm acea rază unică a atenţiei. În comparaţie cu structura concentrică a sufletului feminin, în psihismul bărbatului se găsesc întotdeauna epicentre. (…) femeia îndrăgostită se frământă de obicei fiindcă i se pare că nu-l poate avea niciodată în faţa ochilor în integritatea sa pe bărbatul iubit. Îl găseşte mereu cam distrat, ca şi cum, venind la întâlnire, şi-ar fi lăsat dispersate prin lume zone întregi ale sufletului. Şi, viceversa, bărbatul sensibil s-a simţit deseori ruşinat văzând că este incapabil de radicalism în dăruirea de sine, de totalitatea prezenţei aduse în dragoste de către femeie. Din această pricină bărbatul ştie că e totdeauna neîndemânatic în dragoste şi incapabil de perfecţiunea pe care femeia izbuteşte să o confere acestui sentiment”.
În opinia lui Jose Ortega y Gasset, “ o dragoste deplină, care s-a născut în adâncul unei persoane, nu poate probabil să moară. Rămâne grefată pentru totdeauna în sufletul senzitiv. Circumstanţele – bunăoară depărtarea – îi vor putea împiedica nutrirea necesară, şi atunci iubirea aceasta va pierde din volum, se va preface într-un firişor sentimental, scurtă vână de emoţie ce va continua să izvorască în subsolul conştiinţei. Nu va muri însă: calitatea ei sentimentală dăinuie intactă. În acea profunzime radicală, persoana care a iubit continuă să se simtă absolut ataşată de fiinţa iubită. Hazardul o va putea duce de colo-colo în spaţiul fizic şi în cel social. Nu contează: ea va continua să fie alături de cel pe care-l iubeşte. Acesta e simptomul adevăratei iubiri: a fi alături de obiectul iubit, într-un Contact şi o proximitate mai profunde decât cele spaţiale. Este o convieţuire de tip vital cu celălalt”.