Monday, October 20, 2008
studii despre iubire
"O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie…trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti greu la inceput sa-ti placa femeia fara de care mai tarziu nu poti trai. Iubesti mai intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu este loial sa o jignesti, sa inseli atata incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surasul ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat iti trebueste prezenta ei zilnica. Inabusi in tine mugrii oricaror prietenii si iubiri. Toate planurile de viitor ti le faci in functie de nevoile si preferintele ei. Psihologia arata ca au o tendinta de stabilizare starile sufletesti repetate si ca, mentinute cu vointa, duc la o adevarata nevroza. Orice iubire e un monodeism voluntar la inceput, patologic pe urma. Iti construiesti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o ea, iti fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale, pana la moarte, sunt facute pentru doi insi. A plecat de acasa, si esti necontenit ingrijorat sa nu i se intample ceva…te strapunge ca un stilet orice aluzie despre ea, si esti nebun de fericire cand, dupa greutati materiale si umilinte uneori, ai izbutit sa-i faci o surpriza care s-o uimeasca de placere." (…) – CAMIL PETRESCU
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
5 comments:
Camil Petrescu a ramas preferatul meu datorita predilectiei spre introspectie, spre analiza psihologica, spre atingerea idealului, datorita neputintei de a fi superficial si de a face compromisul de a renunta la sine pentru a se incadra in tiparele societatii vulgare si meschine...
Multumesc pentru sfaturi, le-am luat in considerare...dar vad ca totul este pierdut. Mi-am pierdut printesa, scuze..suna cam aiurea cand zic "printesa" dar asta a fost pt mine :)
Uite..iti recomand o melodie, poate o stii..poate nu.
The Cat Empire - The lost song.
Ascult-o..poate asa pe scurt o sa iti dai seama ce este in inima mea, si nu in capul meu unde de mult..mi-am ingropat orgoliul..doar ca..sunt baiat..si mi-am dat seama prea tarziu de ceea ce am pierdut.
Multumesc incaodata !
he he... ce am mai suferit eu punandu-ma in locul lui gheorghidiu, desi poate totul era in imaginatia lui. e greu sa pierzi ceva ce credeai ca aveai, desi niciodata nu "detinem" o persoana cu adevarat, deci nici nu pierdem cu adevarat. se zice ca niciodata nu e prea tarziu, prea bine ca este, uneori timpul ne ajuta sa realizam ca acel cineva de langa noi nu ne-a adus atat de mult bine pe cat am crezut si ca minciunile incepeau sa iasa la iveala si sa distruga tot :)
totul trece, chiar si noi ne trecem, nu trebuie sa ne pierdem timpul cu lucrurile marunte :)
Referitor la commentul tau anterior, care parte nu o intelegi ?
Este vorba despre o persoana a carui imagine este facuta din puzzle.
Eu detin toate piesele, in pumn ele alcatuiesc acea imagine.
Sentimentele profunde doua cuvinte grele incearca sa uite.
In rest..dupa asta..mai jos, in articol, este o conversatie intre mine si un amic, unde transpun plictiseala mea pentru zilele monotone.
chiar are dreptate...:)totul se leaga de aparitzia iubirii in viatza noastra...
e minunat sa iubeshti(din auzite)...shi e sooperb sa fii indragostit,asta shtiu sigur:)
Post a Comment