studii despre iubire

"O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie…trebuie timp si trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obisnuiesti greu la inceput sa-ti placa femeia fara de care mai tarziu nu poti trai. Iubesti mai intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, iti repeti ca nu este loial sa o jignesti, sa inseli atata incredere. Pe urma te obisnuiesti cu surasul ei, asa cum te obisnuiesti cu un peisaj. Si treptat iti trebueste prezenta ei zilnica. Inabusi in tine mugrii oricaror prietenii si iubiri. Toate planurile de viitor ti le faci in functie de nevoile si preferintele ei. Psihologia arata ca au o tendinta de stabilizare starile sufletesti repetate si ca, mentinute cu vointa, duc la o adevarata nevroza. Orice iubire e un monodeism voluntar la inceput, patologic pe urma. Iti construiesti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a ales-o ea, iti fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale, pana la moarte, sunt facute pentru doi insi. A plecat de acasa, si esti necontenit ingrijorat sa nu i se intample ceva…te strapunge ca un stilet orice aluzie despre ea, si esti nebun de fericire cand, dupa greutati materiale si umilinte uneori, ai izbutit sa-i faci o surpriza care s-o uimeasca de placere." (…) – CAMIL PETRESCU